Fostul milionar din fotbal ajuns sărac lipit, abandonat și de fiul vitreg. ”Ultima dată când l-am văzut a fost când a venit să ne amenințe”

Publicat: 20/05/2024, 07:30

Pe vremuri, i-au trecut milioane de euro prin mână și locuia într-un duplex pe malul Lacului Snagov. Astăzi, Alexandru Rădulescu, fostul președinte al Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori (AFAN), trăiește din pensia de invaliditate gradul I și locuiește în casa părintească, aflată în paragină. Viața fostului om de fotbal a luat o întorsătură radicală după ce, în 2006, a împușcat mortal un bărbat care se scălda pe o baltă. Conflictul a pornit de la disputa pe care fiul său vitreg, Bogdan Caba, a avut-o cu tânărul. Caba i s-a plâns tatălui său, care nu a ezitat să ia pușca și să tragă în tânărul care a murit două săptămâni mai târziu. Anii au trecut, iar Alexandru Rădulescu a fost eliberat din închisoare după 11 ani.

Fostul milionar nu a mai avut parte însă de atenția prietenilor, care altădată îi erau aproape. Nici măcar fiul său vitreg nu mai ține legătura cu el. Acesta spune că nu mai știe nimic de Alexandru Rădulescu de câțiva ani, de când a venit și i-a amenințat familia.

În timp ce tatăl său vitreg trăiește în sărăcie, Caba și-a dus mai departe pasiunea pentru pescuit. A concesionat trei lacuri din comuna Lazuri, județul Dâmbovița, pe care le-a transformat în două  suprafețe de pescuit uriașe. El a construit și 18 căsuțe destinate pescarilor sportivi, investiție totală care s-a ridicat la jumătate de milion de euro.

Rolul fiului vitreg în povestea crimei

O crimă cu sânge rece din anul 2006 a ținut cu sufletul la gură opinia publică. Alexandru Rădulescu, un om de fotbal milionar, a ucis cu arma de vânătoare un bărbat de 29 de ani care se scălda pe balta administrată de acesta. Tânărul în vârstă de 29 de ani, Costin Rădulescu, venise pe baltă să se răcorească într-o zi caniculară de vară. Era împreună cu soția lui, Alexandra, și cu doi vecini.

Totul a plecat de la un conflict pe care fiul vitreg al lui Rădulescu, Bogdan Caba, l-a avut cu tânărul care făcea baie. Caba și-a chemat în ajutor tatăl, care i-a somat pe cei patru tineri să părăsească balta. Costin apucase să urce în mașină, moment în care Alexandru Rădulescu a apropiat arma de geamul autoturismului, iar tânărul a fost împușcat în gât și în cap. El a murit în spital două săptămâni mai târziu.

Decăderea milionarului

Alexandru Rădulescu a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, din care a executat doar 11 ani, fiind eliberat condiționat în decembrie 2017. Ca să-și protejeze averea, fostul șef al sindicatului fotbaliștilor din România și-a trecut toate bunurile pe numele soției sale.

Femeia a divorțat însă de el pe vremea când acesta era încă în închisoare, astfel că atunci când a fost eliberat s-a trezit pe drumuri și fără niciun venit. Între timp, au început să apară și problemele grave de sănătate.

Din cauza unui diabet galopant, i s-a amputat un picior, nu mai vede bine, fiind supus unui transplant de cornee și suferă de demență, având halucinații. Astăzi, Rădulescu are 72 de ani și se află în grija uneia dintre cele două fiice pe care le are din prima căsătorie. El locuiește în condiții care nu au nimic în comun cu viața de milionar de altădată.

”Nu mai știu nimic despre el”

Constrâns de situație dificilă în care se afla, a fost nevoit să se întoarcă în casa părintească, din comuna Dragodana, județul Dâmbovița. Părinții săi s-au stins din viață, iar locuința în care fostul milionar stă acum se află în paragină. Odată ce și-a pierdut statutul important din lumea fotbalului, dar și averea, Rădulescu a început să fie ocolit de prietenii de odinioară, mulți dintre ei nume cunoscute din sportul rege.

După ce mama lui a divorțat de Rădulescu, Bogdan Caba, care se afla cu el în ziua în care a comis crima, nu a mai ținut legătura cu fostul om de fotbal. Bărbatul nu mai este în relații cu cel care i-a fost părinte vitreg mai mult de 20 de ani.

”Nu mai știu nimic despre el. Ultima dată când l-am văzut a fost când a venit la noi să ne amenințe, acum câțiva ani”, a spus, pentru Gândul, Bogdan Caba.

Viața merge înainte

În vârstă acum de 43 de ani, Caba a dus mai departe pasiunea pentru pescuit, chiar și fără sprijinul celui care i-a fost tată vitreg și alături de care se implicase în administrarea Lacul Doi, din satul Bunget, comuna Văcăreşti, unde a avut loc tragedia.

În anul 2017, a concesionat trei lacuri din comuna Lazuri, județul Dâmbovița, pe care le-a transformat în două lacuri cu suprafețe de pescuit uriașe. Bogdan Caba a construit pe malul lacurilor și 18 căsuțe destinate pescarilor sportivi. Întreaga investiție s-a ridicat la aproximativ jumătate de milion de euro.

Nume importante din fotbal vin să se relaxeze pe lacurile administrate de Bogdan Caba, care a amenajat aici o adevărată bază de agrement, construind mai multe căsuțe /Foto: Facebook

Afacerea este una prosperă, astfel că Bogdan Caba își permite să își selecteze clienții, aici venind să se relaxeze și multe nume importante din fotbal. Rezervarea pe New Lake Lazuri 5 se face doar în baza cardului de membru sau în baza unei recomandări din partea unui membru.

Taxa pentru o partidă de pescuit (24 de ore) în cursul săptămânii este de 200 lei, iar în weekend de 500 de lei. La capitolul facilități incluse în preț sunt menționate căsuță, ponton, iluminat, TV și internet. În zonă, există și o terasă, dar și un magazin cu articole de pescuit.

”Când a fost eliberat, s-a dus la fosta soție, dar nu l-a primit în casă”

În timp ce Bogdan Caba deține o afacere înfloritoare, familia lui Alexandru Rădulescu arată cu degetul spre mama acestuia, femeia care a divorțat de fostul milionar când era după gratii și care i-ar fi luat toată averea.

Fiica lui Alexandru Rădulescu, Laura, a declarat, pentru Gândul, că a luat în serios posibilitatea de a o da în judecată pe fosta soție a lui Rădulescu, în încercarea de a recupera o parte din averea tatălui său.

Fostul milionar Alexandru Rădulescu locuiește acum în casa părintească, aflată în paragină / Foto: Gândul

”Nu poate să accepte ce s-a întâmplat cu fosta soție, că i-a luat tot. O să încerc și un proces împotriva ei. Indiferent că el i-a dat procură că poate să vândă, acolo scrie în favoarea mea și la cel mai bun preț și cu cotă parte. Ceea ce a vândut a aparținut amândurora, nu doar ei, că au fost căsătoriți 20 și ceva de ani, dar el nu a primit nici măcar un leu și asta înseamnă furt, tu nu ai respectat procura pe care ți-am dat-o eu, nu te dau în judecată pentru că ai vândut, OK, ai făcut-o cu acordul meu, dar unde este partea mea?

Nu i-a dat absolut nimic din munca lui de atâți ani. Și un câine, dacă îl crești, tot îi dai o felie de pâine. Eu am procură de la tata să îl reprezint în instanță și oriunde”, a adăugat Laura Rădulescu.

Fiica lui Rădulescu spune că tatăl său nu poate să se împace cu gândul că fosta soție l-a lăsat fără avere, iar acest zbucium psihic ar fi contribuit la agravarea stării sale de sănătate.

”Când a fost eliberat, s-a dus la ea, dar nu l-a primit în casă. Nu poate să accepte ce s-a întâmplat cu fosta soție, că i-a luat tot. Vrea să meargă la el acasă, spune că are casa lui în București. Eu dacă știu că nu am unde să-l duc, unde să-l duc?”, a adăugat Laura Rădulescu.

CITEȘTE ȘI:

Cum s-a schimbat viața ”Călăului de pe baltă”. Milionarul celebru în lumea fotbalului care trăia în lux este sărac lipit. ”Vorbește cu extratereștrii”

Cum s-a transformat ucigașul din Timișoara dintr-un tânăr „cuminte” în CĂLĂU? Tudorel Butoi, expert criminalist: „Un conflict major”

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer